ABB la Connected. Un eveniment despre viitor, orașe și oameni

2014-10-02 - ABB România susține evenimentul “Connected. Despre viitor, orașe și oameni”, prin participarea cu un robot ABB care va face parte din instalația Robotic Pixels.

ABB (www.abb.com) este lider în tehnologiile energetice şi de automatizări care permit clienţilor din domeniul utilităţilor, industriei, transporturilor și infrastructurii să îşi îmbunătăţească performanţele, diminuând impactul asupra mediului inconjurător.

ABB furnizează în România soluţii sigure şi eficiente din punct de vedere energetic în domeniile generării, transportului şi distribuţiei energiei electrice cât şi pentru creşterea productivităţii în cadrul operaţiunilor industriale.
Evenimentul “Connected” se va desfasura in perioada Octombrie-Noiembrie 2014 simultan în patru orașe europene și anume la București (Romania), Amsterdam (Olanda), Bergen (Norvegia) și Stockholm (Suedia).

Instalatia Robotic Pixels îsi propune să unească fizic 4 orase diferite prin intermediul tehnologiei digitale. Astfel, sistemul Robotic Pixels este proiectat sub forma unei bucle închise care se activează la interacțiunea cu utilizatorii.

Procesul începe cu transpunerea topografiei feței în mediul virtual prin scanare 3D. Informația este trecută prin filtre specifice digitalului și abstractizată pentru a putea fi preluată de robotul industrial ABB IRB 140 ce va recompune fizic prezența tridimensională în spațiul din București. Bucla conexiunii se închide prin transformarea vizitatorului cu input activ în martor al procesului de rematerializare. Acesta poate vizualiza în timp real mișcările robotului ABB ce duc la formarea imaginii tridimensionale.

Connected ne spune întâmplări despre această nouă societate inteligentă şi creativă din 4 oraşe diferite, suprapunând experiențe și definind trăsături comune – un nou contract social între cetățenii Europei. La Amsterdam, o comunitate își construiește un cartier plutitor ce regenerează o bucată poluată și abandonată de oraș. „Stockholm on the move” e un exemplu de planificare democratică ce, iată, se dovedește și profitabilă. Din Bergen ne vin povești despre orașe comestibile sau parcuri pentru peste 60 de comunități diferite. România e reprezentată de organizații care, pornind de la aproape nimic, inovează bricolând tehnologii de ultimă oră, creează spațiu public, educă viitori cetățeni urbani, salvează patrimoniul, construiesc artă, comunități și rețele internaționale.

1 octombrie 2014 – expozitia se deschide simultan în București (7pm ora locală), Amsterdam, Stockholm și Bergen (6pm ora locală):
• București (România) – Muzeul Național de artă contemporană – MNAC (www.mnac.ro)
• Amsterdam (Olanda) – New Energy Docks (www.newenergydocks.nl)
• Bergen (Norvegia) – City Hall of Bergen (www.bergen.kommune.no)
• Stockholm (Suedia) – Fargfabriken (www.fargfabriken.se)

Proiectul este coordonat de Asociația Zeppelin (RO), în colaborare cu: Archis (NL), Fargfabriken (SE), NUDA (NO), Eurodite (RO)Proiect co-finanțat prin Programul Cultura 2007–2013 al Uniunii Europene

Proiect cultural și editorial realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național

Proiect cultural realizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, din timbrul arhitecturii

Proiect susținut de Bergen Sentrum, Bergen Kommune, The Curiosity Bureau

Parteneri: Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, Ambasada Regatului Norvegiei, Business Sweden, MNAC, Modulab, IDZ, Ideas Lab, BCRSponsors: Reynaers, Rockwool, Velux, Menatwork, BMW, ABB
Sponsori: Reynaers, Rockwool, Velux, Menatwork, BMW, ABB

Mai multe informații se găsesc la adresa: www.citiesandpeople.eu

    •   Anulare
      • Twitter
      • Facebook
      • LinkedIn
      • Weibo
      • Tipareste
      • Email
    •   Anulare

    Contactati-ne

    Page information:
    seitp202 442b52742bf89fefc1257d6500316c7d